Pagini

marți, 19 iulie 2016

Florin de la "Hi-Q" nu mai e ce a fost. A încărunţit şi s-a îngrăşat

Ţi-l mai aminteşti pe Florin Grozea, fostul component al trupei "Hi-Q"? În anii 2000 făcea furori şi frângea inimile admiratoarelor, iar acum este bărbat însurat şi la casa lui, ba chiar este şi tăticul a doi băieţi.


Florin Grozea, fostul component al trupei "Hi-Q", are în prezent 37 de ani, iar timpul nu a fost prea blând cu el, căci l-a cam încărunţit, ba chiar a mai pus câteva kilograme pe el.
Grozea a preferat să se retragă din viaţa publică şi să îşi vadă liniştit de viaţa de familie, ocupându-se în paralel şi de muzică şi apare destul de rar pe micul ecran, majoritatea timpului liber dedicându-l celor mici şi soţiei sale.
Florin este unul dintre foştii componenţi ai trupei Hi-Q. Hi-Q a fost un grup pop românesc, fondat în 1996 în Brașov. Trupa a activat timp de 18 ani și a fost compusă din Dana Nălbaru, Mihai Sturzu și Florin Grozea.